Vin pelerinii către mănăstiri,
Grăbiţi să prindă locuri de parcare,
Debarcă-apoi în marea lor splendoare,
Gătiţi şi-mpodobiţi ca nişte miri.
Din portbagaje scot, la unison,
Grătarele şi mici la caserolă,
Hârtie igienică la rolă,
Pahare şi tacâmuri de carton.
O bere la doi litri şi jumate
Şi-un suc cu gust acruţ, acidulat,
O ţuică şi un vin de căpătat,
De la cumătrii din străinătate.
Apoi, cu ciudă şi înverşunare,
Scot două boxe mari cât doi bizoni,
Îşi scot cureaua de la pantaloni
Şi se apucă straşnic de mâncare.
Cu faţă şi privire de maimuţă,
Scot zgomote de vite-n abator,
Convinşi fiind c-aşa, duşmanii mor,
Precum le prevesteşte domnul gutză.
Şi-nghit cotletele ca pe bomboane,
Nerespirând în timp ce le înghit,
Cu pofte mari de câine hămesit
Ce n-a găsit nimic în tomberoane.
Apoi se culcă sub câte-un copac,
Ca nişte foci întinse pe banchiză,
Vorbesc un sfert de oră despre criză
Şi despre vreo ispravă de iatac.
Adorm şi se trezesc pe înserate,
Când strâng cu greu şi pleacă înapoi,
Lăsând în urmă munţii de gunoi
Şi sticlele de plastic aruncate.
A doua zi, cu noaptea-n cap se scoală
Şi ies în faţa blocului pe jos,
Amicii-ntreabă: „– Ei, a fost frumos?
A fost, zic ei, dar prea înghesuială…”