Să moară Tello cu-al său „ai, te pego”,
Gustavo Lima, Gutză şi Salam,
Eu-s vesel ca un piţigoi pe ram,
Că sunt contemporan cu Dom’ Fuego.
Această creatură rubicondă,
Cu părul dat cu fixativ şi gel,
Are privirea tristă de căţel
Ce moaie sufletul din orice blondă.
Se-adună babele ca la vecernii,
Scuipând în sân de vrăji şi de deochi
Şi nu îl scapă nicidecum din ochi,
Din toamnă, până la sfârşitul iernii.
Împodobeşte brazi ca moş Crăciun
Şi intră-n concurenţă doar cu Hruşcă,
El poate singurel să dea de duşcă
Un ou de rândunică sau lăstun.
El stă la orice babă-n portofel,
Lângă reţeta ce tratează-artroze,
Stă totdeauna zâmbitor în poze,
Ca un etern cuminte băieţel.
Imun la orice bancuri şi la glume,
Un iceberg al show-biz-ului intern,
Acest Fuego pare-a fi etern
Sau poate sunt mai mulţi cu-acelaşi nume…
De-aceea, personal, refuz să caut
Cusururi luminosului destin;
Dar dacă-Irina e mereu log in,
Pe el aş vrea să-l văd mereu log out!