Scrisoarea catre burtosi reloded
Mă-ntorc spăşit la sală,măi Sorine,
Am fost o săptămână rătăcit,
M-am tot ascuns şi m-am tot dat rănit,
Dar astăzi,iată,mă întorc la tine.
Privesc în jos cu mare ruşinare,
Cântarul dă din ace mustrător,
Şi-mi face semn,săracul,să cobor
Cu tot cu greutatea din dotare.
Mă simt îngreunat ca un godac
Ce îşi asteaptă ,molfăind,Ignatul,
Grăsimi trecând de-a lungul şi de-a latul
Prin corpul meu,în kile se prefac.
Am tot sperat că n-am să mă îngraş,
Şi am halit ca bivolul din iesle
Şi prăjituri şi ciocolată Nestle,
Colivă cu stafide şi-arpacaş.
Grătare,că am zis că treaba-i bună,
Precum şi nişte pizza,numai blat,
Şi-am mai mâncat…da’ ce n-am mai mâncat,
În două seri, dieta pentru-o lună.
Sunt iar rotund şi sferic,ca un boț,
Mă pot rostogoli ca orice minge,
Şi aş slăbi,da’ naiba mă împinge
Să mă îndop şi-ajung iar dodoloț.
Cândva eram ca pana de păun,
Puteam să fac reclama cea mai tare
La lagăre,nemțeşti, de concentrare,
Acuma pot să fac la moş Crăciun.
Mi-e-aşa ruşine,parcă-s un virgin
Ce-ajunge la bordel întâia dată,
Şi nu e sigur de-i băiat sau fată,
Deci mă întorc la sală,bre,Sorin.
Mă chinuie şi fă-mi ce-ți trebuieşte,
Întinde-mă şi trage-mă,egal,
Fă tot ce e normal şi anormal,
Da’ musai fă ceva şi mă slăbeşte.
1 părere
Bogdan Patru
~ 11-3-2016 at 20:03:11
Comentariu
Esti tare dom’ Sorin !