Viceversa sau Adevarata scrisoare catre burtosi
Când sunt sătul de fiare şi de tras,
De febră musculară şi sudoare,
Atunci în mintea mea un gând apare:
Eu cred că arăt bine şi mai gras.
Nu scrie nicăieri că de-s sfrijit
Voi fi un Făt Frumos,ci dimpotrivă,
Mai bine greu ca o locomotivă,
Decât ca bețişorul de chibrit
Nu stau să număr zilnic calorii,
Şi nici să pun ruleta pe salată,
Şi pot mânca trei prăjituri deodată,
Fără să simt că am făcut prostii.
Vreau o şaorma,o mănânc pe loc,
O molfăi şi zâmbesc la terminare,
Şi-apoi mă duc să-mi iau ceva mâncare,
Că eu cu o şaorma doar mă joc.
Vreau tochitură sau ceva rasol,
Nici o problemă, este loc în burtă,
O pizza cu de toate sau o turtă?
Băgăm orice s-ar mai numi potol.
Nu o să am probleme de vreun fel,
Mă doare fix la tenişi de pătrate,
Prefer să-mi iau şi haine şi de toate
Din magazinele de XXL.
Nu o să-ncap în baie pe closet?
La revedere,de-aia sunt boscheții,
Nu vreau să fiu eu zeul frumuseții,
Şi nici vreun idol de pe internet.
Ce dacă am să fiu un caşalot?
Mă vor salva,din mări,ecologiştii,
Şi dacă nu m-or îndrăgi folkiştii,
Să am eu lipsa asta,atâta-tot.
S-or speria copiii când mă văd
Să vină să-şi ia par şi să se-afume,
Iar celui ce-o-ndrăzni să-mi dea legume,
O mare spurcătura îi prevăd.
Doresc să fiu lăsat să mă îmbuib,
Să torn în mine doar colesteroale,
Să văd nutriționiştii dând în boale,
Şi clămpănind ca berzele în cuib.
Vreau să declar mişcarea ilegală,
Trăiască statul pur orizontal,
Să vegetez precum un animal,
Nu să mă sinucid de tot la sală.
M-am săturat de încercări trupeşti,
Dar mă gândesc acum,cumva,mai bine
Ferească Domnul ce prostii,Sorine,
Îți vin în minte,bre,când oboseşti.