Eu nu mă simt vreun fel de specialist
În mine, cariere, zăcăminte,
Dar îndrăznesc să spun două cuvinte
Din suflet, despre gazele de şist:

Am înţeles că-i mare supărare

Şi fac ecologiştii diabet,

Ameninţând c-o să murim încet,

Din cauză de motiv de fracturare;

Că o să crească prin livezi bostanul

Cu forme-anapoda de leuştean

Şi o să pută-ntregul Băragan

Când o să iasă din pământ metanul;

Că o s-apară negreşit vulcani

Şi o să zvârlă-n lume cu noroaie,

Că o să vină-acid în loc de ploaie

Şi nişte ruşi în loc de-americani.

Păşunile or să se-ngălbenească

Şi o să moară iarba negreşit,

Iar vacile, lovite-n apetit,

De ulcer şi de foame-or să sfârşească.

O să se-nece peştii de la bule

Şi alte gaze care ies şi put

Şi o să-njure-n graiul surdomut,

Zburând, drogaţi, ca nişte libelule.

Concluzia: din datele recente,

O să cam respirăm în reluare,

O să găsim otravă în mâncare

Şi un întreg tablou de elemente.

Părerea mea – privind de-aici, de jos –

E că putem noi face gălăgie,

Ei tot ne-mput întreaga Românie

Şi fac ce vor… că banii n-au miros!

de Sorin Poclitaru pe 24 mai 2013 înBlog • 1 comentariu • Etichete