Îți mulțumesc iubită primărie
Că nu mă lași să moțăi la volan
Și c-ai lăsat un crater de vulcan
În drumul meu…de pomină să-ți fie!
M-am năpustit în el ca într-o mină
Și am intrat cu roata până sus
Și-am înjurat de sfinți și de Isus
Că m-ai făcut să plâng lângă mașină.
Am coborât privind, ca zăbăucul,
La janta mea din aluminiu dur
Și crede- mă c-am învățat să-njur
Abia când mi-am văzut și cauciucul
Tăiat ca o bucată de friptură
Și zdrențuit ca blana de caniche
Avea în loc de valvă-un luminiș
Și niște muci în loc de armătură.
Să-ți spun cumva, ceva, despre rulment?
Acuma fluieră când se rotește
Iar telescopul meu,doamne ferește,
Aduce cu-n organ de impotent.
Parbrizul meu e gata să sucombe,
Că l-am lovit, cu capul, în impact
Iar maxilarul, ce-l știam intact,
Ar cam simți nevoia unor plombe
Ce pot să-ți spun,că mi-am făcut conservă
Mașina mea luată din salar?
Și mă grăbeam ,și-al dracului,măcar
Să fi avut o roată de rezervă?
Eu iți doresc să putrezești în apă,
Să arzi în foc,să mori ,să te desfaci
În iad să te văd, mâine, lângă draci
Și îngropată, chiar aici, in groapă!
1 părere
KEO
~ 7-4-2013 at 01:46:17
Poezia e intr-adevar o ardere care stoarce din tine tot ce e frumos…dar crezi ca se opreste aici ?
Finalul e blestem 100% garantat :))
Eu iti multumesc tie pentru starea de bine transmisa, nici pe departe haz de necazul tau fiind.
Inspiratie !