Îmi plac nespus lansările de carte,

Am fost la suficiente, precum ştiţi

Şi am văzut puhoi de plictisiţi,

Aduşi pe-aici cu japca de consoarte.

La toate e la fel – m-am lămurit –

În faţă, nişte unii mai de seamă

Vorbesc despre poet c-un fel de teamă

Şi evlavie de mitropolit.

Că e deştept şi pielea nu-l încape

Şi nimeni nu-l ajunge nici bătut,

E-un fel de Blaga mai necunoscut,

Da’ ce spun Blaga – Eminescu-aproape…

Că e păcat că lumea nu vibrează

La tot ce e metaforă de soi,

Că vezi tu, barzii sunt nişte eroi

În lumea care se manelizează.

Apoi câte un nene, sponsor cică,

Explică aferat că în prezent,

Guvernul ţării este impotent,

Având o contribuţie foarte mică.

Şi ce noroc de dânsul, om cu stare,

Că se gândeşte strict doar la frumos

Şi nici de gând să tragă vreun folos

Dintr-o asemenea sponsorizare.

Apoi colegi de muncă transpiraţi

Citesc cu voce joasă, tremurândă,

Un fel de testament sau de osândă

În care jură că-s emoţionaţi.

În primul rând postate două zâne

Ce îl iubesc în taină pe poet,

Un moş bărbos ca un anahoret,

Fost idol al femeilor bătrâne.

Doi ziarişti cu plete şi mustăţi,

Trimişi de şefii proprii de la muncă

Ce nu se dezlipesc de vin şi şuncă,

Fursecuri, icre şi-alte bunătăţi.

Şi el, poetul, vai de mama lui,

Cu ochii speriaţi de căprioară,

În buzunare, nicio para chioară

Şi galben ca un escadron de pui,

Se uită şi-adunarea o cuprinde

Şi vede gol şi scaune pustii

Şi se gândeşte: cărţi, de-acum, ar fi,

Oare cui mama dracului le-oi vinde?

de Sorin Poclitaru pe 24 mai 2013 înBlog • 1 comentariu • Etichete