E dimineața, soarele aruncă
O rază, două,ca la cei săraci,
E vremea când românul,plin de draci,
Inevitabil pleacă iar la muncă.
Oricare zi ar fi este nasoală,
La muncă nu se merge fericit,
Ori plouă,ori e soare în sfârşit,
Ori eşti lovit de o cruntă mahmureală.
La muncă nu se merge zâmbitor,
Munca-i urâtă,munca nu ne place,
Munca-i făcută pentru dobitoace,
Iar omul e-un ceva superior.
Omul nu are-ntotdeauna chef
Să se ridice iute de pe budă,
Şi apoi s-alerge la servici s-audă
Cum zbiară unul ce se crede şef.
Omul e o ființă delicată,
Pe care nu se cade s-o stresezi,
Cu sarcini şi tot felul de corvezi,
Stricându-i zenul propriu dintrodată.
Pe om dacă întârzie,nu-l suni,
El are doar motive-ntemeiate,
O boală,nişte străzi aglomerate,
Sau o confuzie-a vinerii cu luni.
Nu,munca nu-i o chestie frumoasă,
La muncă merge omul temporar,
Cu mare drag în ziua de salar,
În rest el poate sta cu drag şi acasă.
Unii se duc crezând că-şi iau Ferrari
Lucrând în schimburi la făcut gogoşi,
Alții,de felul lor mai puturoşi,
Se-ntind la table-n parc ca pensionarii.
De aia zic că-i cel mai indicat
Să ne căutăm nişte mătuşi bogate,
Cu domiciliul în străinătate,
Că obiceiul muncii-i perimat.