Mă doare-n spitz de Roşia Montană,
De cariere şi de săpături,
De-otrăvuri şi oxizi şi cianuri
Şi găuri cu pretenţii de bulboană.
Să sape toţi pe unde-or apuca
Şi să se sature de-aurifere,
Să vină toţi acei de la putere
Şi să se bucure, în pana mea!
Canadieni şi ruşi şi-americani
Să îşi împartă aurul frăţeşte
Şi dacă, Doamne, le mai trebuieşte,
Le dau şi verigheta, fără bani.
Se duc copacii… iaca mare fâs!,
De parcă-s primii care se usucă…
Avem un Verestoy care să-i ducă
Cum a tot dus şi n-aţi mai zis nici pâs.
Se strică apa… apă mai era,
Că plouă pe aici pe săturate
Şi-avem atâtea sate inundate,
Că două-trei în plus n-ar mai conta.
Că o să facă lumea maladii…
Ce, parcă toţi mureau de bătrâneţe?
Mai lasă-i, tată, lasă-i să se-nveţe
Să mestece mâncarea în gingii.
Otrava corpul nostru o suportă,
Eventual putem să fim imuni,
Doar n-or fi fost chimiştii toţi nebuni
Când înghiţeau arsenic din retortă.
Că nu plătesc străinii suficient…
Dar voi credeţi că este prima oară
Când iau ceva degeaba cei de-afară?!
Mai daţi-mi pace, că furaţi curent!
Şi dacă ies în stradă două mii,
Protestatari cu poftă de scandare,
Se sperie vreunul foarte tare
Şi pune punct acestei măgării?
Nici vorbă – ăsta-i adevărul crud,
Nu vă-mbătaţi cu apă minerală!
Şi dacă tot nu facem vreo scofală,
Măcar mutaţi guvernul la Abrud!