Toamnă a mea…

În suflet, nori de piatră mă-nconjoară –

Mai grei ca ale Hadesului porţi –

Şi deznădejdea iminentei morţi

Refuză din rărunchi să mă mai doară.

Într-un ghiveci de bronz se curbă zorii,

Mă-mbată toamna cu miros de lut,

Pe fiecare frunză – un sărut,

Ca o privighetoare a culorii.

M-au irosit amarnicile treceri,

Ca perlele prin burţile de scoici,

Iar cai sălbatici înhămaţi la troici

Prin tâmple mi-au scurmat cu dinţi de seceri.

Această toamnă, curte marţială,

Mă arde-n piept cu galbenul ei clar

Şi-mi arde ochii, mâna – jar cu jar –

Şi-mi leagănă tăcerile în poală.

Această toamnă a crescut în mine

Un cancer vegetal, ucigător,

Ca un cvartet de flori multicolor,

Înspăimântat de iarna care vine.

Sunt eu această toamnă – singur eu –

Şi mă îmbrac în frunze ca-ntr-o rasă,

Biet călător prin lumea ce m-apasă,

Un trecător cu pasul mult prea greu.

de Sorin Poclitaru pe 5 sept. 2013 înBlog • 4 comentarii • Etichete