Fumează munții
Fumează munții lungi țigări de foi
În jurul unui foc sărac de stele.
Li se lipesc zăpezile de piele
Și tremură din cetinile moi.
Țin sfatul bătrânesc, ca-ntotdeauna,
Sub ochii verzi ai brazilor străjeri.
Prin plete li se împletesc tăceri
Și la picioare li se culcă luna.
E sfatul iernii, sfatul viscolit
Și sloiuri lungi le-au răsărit în barbă.
S-au ponosit cojoacele de iarbă
Și ruginiul frunzei a albit.
Ursuzi de gerul ce le-nmoaie stânca
Și gârboviți de anii multi trecuți
Le-au înghețat picioarele, desculți,
Și-n măruntaie inima, adâncă.
S-au întâlnit in iarna spovedirii,
La marginea tărâmului de ger:
Jumate oameni, jumătate cer
Și-n mijloc plâng zăpezile iubirii.