Frustraciuni

Mă scot din minți cretinii postatori
De mâțe răzgâiate şi pufoase,
Şi alte creaturi libidinoase
Cu blană,pene,pufi sau perişori.

Mă enervează,logic, cafengii
Ce mă invită veşnic la cafea,
Precum şi-Arsenie Boca-n pana mea,
Şi ăia înhăitați cu bulangii.

Mă enervează cei ce pun copii
Cu tăieturi,furtune şi-operații,
Poeții care scriu elucubrații,
Şi ăia..da-am mai zis de bulangii.

Mă scot din balamale cei ce ştiu
Cum să te vindeci de păduchi şi râie,
Precum şi-adoratorii de tămâie
Ce stau la cozi să pupe un sicriu.

Cei care spun că plouă când cad stropi,
Şi că e noapte când se înnoptează,
Cei care spun că-i prânzul la amiază,
Precum şi proştii care dau în gropi.

Mă enervează cei ce țin să spună
Că-i vineri,că e luni,caă e sabat,
Că-i primăvara,că e ud,uscat,
Că e sfârşit sau început de lună.

Mă ia de jos la fundamentalişti,
La cei ce nu acceptă-n veci opinii,
La cei ce ştiu misterele luminii,
Şi logic, sunt conduşi de complotişti.

Cretinii ce insistă că-s deştepți,
Şi scriu citate absolut jenante,
Precum şi moşii cu figuri de fante,
Ce vor să pară erectili şi drepți.

Mă cam disperă cei ce plâng mereu
Că li se-ntâmplă lucruri dubioase,
Plini de înverşunare şi angoase,
Şi-ntr-un conflict direct cu Dumnezeu.

Deci cred că sunt cumva într-o dilemă,
E plin Facebookul ăsta de ciudați,
De nebăgați în seamă şi frustrați,
Ori pur şi simplu am eu o problemă?