Colinda
Mos Crăciun, bătrână caracudă,
Fi-ți-ar sacul vieții de scârțar,
Nu e suficient că vii cam rar,
Și când vii ne faci numai în ciudă?
Nu-i deajuns că faci pe supăratul,
Și aduci ce-ți vine mai lejer,
Da’ mai lasă-l holerii de ler,
Că mi-ai disperat tot habitatul.
Dacă nu-i Fuego,e Narcisa,
Dacă nu e Hruşcă-i vreun folkist,
Toți o dau la modul baladist,
Parcă-s din spirala de la MISA.
De la țâncii care abia îngână
Cântecelele pe la cămin,
Până la bruneții care vin
Și colindă câte o săptămână.
În tramvaie-n trenuri,magazine,
Peste tot pe unde ai umbla,
Nu se poate să n-auzi ceva
Despre prunci și mamele virgine.
Leru-a devenit un fel de cod
Pentru cei inițiați,puținii,
Cod pe care-l știu nunai creștinii,
Și un nene de la antipod.
Dacă-i muncitor sau e șomer
Și-l întrebi ce-i lerul,te privește
Ca pe-un elefant care plutește,
Și-ți răspunde dur: Bre,leru-i ler.
Leru-i un semnal al omenimii
Disperată de cumpărături,
Și-i momentul când în bătături
Trec fiori prin glandele porcimii.
Deci bătrâne moș,dacă te-aş prinde,
Vreau să facem târgul următor:
Tu-mi aduci ce vreau,și-n viitor
Eu accept sezonul de colinde.
Iar de nu,când văd că ai ajuns,
Și începi cu „hohoho” jur,frate,
Că-ți dau niște bâte peste spate
Și-ți vâr lerul într-un loc ascuns.