Deviatia de sept
Știți voi ce-i deviația de sept?
O chestie strâmbată într-o nară.
Un os de consistența mai precară
Ce stă cum vrea, oricum, numa nu drept.
La ORL e coadă permanent
De bieți bolnavi cu nasul înfundat
Ce plâng de preabanalul respirat
Precum și de o sufocare iminentă.
Copii ce plâng de parcă-s comandați
De o telecomandă nevăzută.
Femei – cu-ntreaga față refăcută,
Băieți, bunici și uneori bărbați,
Toți fosăie de parcă sunt reptile
Și șuieră din nas ca din țignal.
Toți au în oase spaima de spital
Și alte sentimente puerile.
Un doctor cu alură de călău
Privește ca hultanul spre găină
Poporul deviat la ocarină
Și vrea să pară dur și foarte rău.
Îi selectează după… habar n-am
Ce semne, doar de dumnealui știute
Și-ntr-un vârtej nebun de vino – du-te
Înșiră trompele într-un program.
Apoi, e simplu: fără pic de stres,
Plătești chitanța pentru-o sumă care
Ți-ar fi ajuns de trei excavatoare
Și intri, ca porumbul la cules.
O oră dormi și te trezești degrabă
Înfășurat în feșe și tifón,
Cu nasul întărit în stil balon
Și infirmiera tânără, o babă.
Și încă amețit de-anestezii
Și ud ca de potoapele lui Noe
Îți juri că-n niciun caz, de bunăvoie
La operație în veci un mai revii.
Și te gândești, întâia dată, drept
La chinul amărâtelor modele:
Tăiat de nas, de sâni și alte cele,
Iar tu te plângi de-un amărât de sept.