Cah
Mi s-a acrit de tot de umezeală,
‘Tu-i mama ei de ceață de rahat,
Mi-e frig de parcă-s veşnic dezbrăcat,
Şi echipat numai cu pielea goală.
Habar n-aveam că frigul ăsta-i viu,
Cum intră el prin orice găurică
Pe care o găseşte, şi cum strică
Fengshuiul celui ce nu bea rachiu.
Respir printr-o infuzie de lapte
Ce seamănă cu-un caşcaval ce ninge,
Aleargă astmul bronşic prin laringe,
Şi ochii n-au habar de-i zi ori noapte.
O stare de nelinişte nervoasă,
Şi de dorință straşnică de crimă,
Precum şi ura pe această climă
Mă face să mă-nchid la mine-n casă.
Mi-s jilave şi pielea şi ciorapii,
De parc-aş sta în saună întruna,
Sau locuința mea ar fi laguna
În care mişună şi-noată crapii.
E aşa urât afară câteodată,
Că până şi un emo s-ar scârbi,
Bacovia ar scrie comedii,
Şi psihologi-ar renunța la plată.
În farmacii se vând numa’ loțiuni
De scos durerile articulare,
Iar oamenii se mişcă-n reluare,
De zici că toate zilele-s doar luni.
E-o vreme ca un creier de stafie,
Se pleoştesc luminile din far,
Din ceruri iese fum şi curge var,
Şi e urât de ducă-se-n pustie.
Mi-e dor de vară ca de străbunici,
Şi vreau lumină,vreau căldură,soare,
Această umezeală-ngrozitoare
Mă face să-mi doresc Miami Beach.
Şi de nu-mi iese chestia cu vara,
Şi cu plecatul pe meleag străin,
Mă jur pe reumatismul meu divin
Că plec şi-mi fac concediul la Amara.