Am fost la Dublin şi-am cântat
Şi-a fost cumva preaminunat –
Toţi oamenii au fost drăguţi,
De îţi venea să îi săruţi
Şi Bezna… rupt de beat!
Şi ne-au condus la-aeroport
Şi ne-au primit cu vin şi tort
Şi nimenea nu s-a mirat
Că am venit şi am plecat
Cu Bezna beat ca mort.
A fost urât cumva la zbor –
Că mă durea şi un picior
Şi avionul zgâlţâia
Şi ne izbea şi ne trântea
Şi Bezna… beat topor!
Stewardul, bietul, om perfect,
I-a spus cumva mai indirect
Că nu e bine să fumezi
(Măcar până aterizezi),
Dar Bezna, beat defect…
Nu a mâncat, că nu-i plăcea
Şi a scuipat şi în cafea,
Ba chiar nemernicul bărbos
A refuzat să stea şi jos,
Că îi venea să bea…
A mormăit ca un ursan
La unul ce părea ţigan
Şi a ţipat
Şi a urlat
Şi era beat… ciocan!
A vrut să-i cânte la pilot
Şi n-a vrut suc, ci-a vrut compot,
Iar doi copii cu mama lor
S-au speriat îngrozitor
Văzându-l beat de tot.
A pus pe budă monopol
Şi n-a simţit nici zbor, nici gol,
Iar când, în fine, s-a culcat,
A sforăit matrafoxat
Şi evident… matol!
În felul ăsta, mă gândesc
De îl urăsc sau îl iubesc…
Dar chiar promit că, de mă duc
Pe undeva cu el, m-apuc
Şi eu ca să pilesc…
De aia-ţi mulţumesc, Ion,
Că l-ai trimis în avion,
Bărbos şi beat şi dificil
Şi, dacă data viitoare
O să-l îmbeţi la fel de tare,
Ţi-l las de tot plocon!