Dragă MoşCrăciun
Dragă MoşCrăciun,îţi scriu cuminte
O scrisoare cât o zi de post,
Că doar măcunoşti şi ai mai fost
Pe la bradul meu şi înainte.
Anul ăsta, dragule bărbos,
Îmi doresc chestiuni elementare :
Mai întâi vreau locuri de parcare
Şi-un asfalt nu foarte găunos;
Mai apoi, factura de lumină
Şi de gaz să fie pe-nţeles;
Şi să-i rogi pe cei ce i-am ales
Să nu creascăpreţul la benzină.
Dacăpoţi, şi nu te-ncurcă renii,
Când ajungi pe-aici, să faci cumva
Şi să duci departe, undeva
Crinii, Victoraşii şi Traienii.
Pentru Parpanghel şi pentru Ghiula,
Doi prieteni buni minoritari,
Adă-mi,în desagii aia mari,
O reînviere-a lui Dracula.
Te mai rog, de poţi, fă o Minune !
Dar cu grijă că iar faci belele
Şi-mi aduci vreun de-ăsta cu manele
Și-apoi uit de zicerile bune
Pentru soacra-mea, cea minunată,
Să-mi aduci un loc de mângâiere,
Plin numai cu lapte şi cu miere –
Loc de-odihnă binemeritată.
Să-mi aduci noroc şi sănătate
Şi o moştenire, dacăpoţi.
Cât despre şosete şi chiloţi
Uita-le, că m-ai umplut fârtate.
Am fulare şi căciuli, pereche
Şi mănuşi … de ducă-se-n pustiu !
Nu ştiu… tu citeşti cumva ce-ţi scriu
Sau le-aduci aşa, după ureche?
2 păreri
George Popovici
~ 1-3-2014 at 14:26:58
LA MULTI ANI!
Te-am descoperit si te citesc cu multa placere ca mi te apropii ca stil si impreuna cautam cararea lui Toparceanu.
Daca ma cauti, iti trimit cu multa placere si publicate si ne (inca, sper)
GP
Sorin Poclitaru
~ 1-5-2014 at 00:08:48
eu,cinstit sa fiu,imi caut propria carare…dar citesc cu placere pe orice confrate