Afara ploua
Afară plouă-atâta de frumos
Cu stropi rotunzi și mari ca niște ouă !
De o eternitate parcă plouă
De-a curmezișul și de sus în jos
Bulbuci,clăbuci,bulboane și torent
Musoni trecând cu draci și turbulență
Și tunete sunând a flatulență
A bombe și marfar, concomitant.
. Atâția nori, n-au fost nici la potop
. E cerul o imensă vânătaie,
O zi e frig și-n altă zi e ploaie..
De-mi vine să mierlesc și să mă-ngrop.
Am și uitat cum este când e soare,
Mă simt ca euglena înverzit,
M-am oxidat de tot si-am ruginit
Și simt doar clipoceală la picioare.
E apa cât să-neci un pachebot,
Cât să scufunzi din nou o Atlantidă,
Insinuantă, rece și perfidă,
De parcă am trăi într-un compot.
Ce plajă, ce bikini si ce piscine?
Eventual în vise sau în gând.
Eu văd întregul univers curgând
Ca o latrină udă, peste mine.
Aici nu este mare, nici ocean,
Sunt numai munți și două delușoare…
De ce-o transformi preasfinte-n pișătoare?
Cu ce-ți greșii eu, bietul pământean?
De supărare, mi se umflă glanda
Și-o simt asa cum stă să explodeze,
Dar ăla mai deștept tre’ să cedeze
. Așa că plec,Ilie, in Irlanda!