Toamna
Miroase cerul a descânt de zână,
A lacrimă de frunză şi pământ,
Se rup copacii, obosiţi de vânt
Şi au bucăţi de dragoste în mână.
Prin nori trec imposibile corăbii,
Cu pânze negre,stoluri de cocori
Ducând spre poli ,petalele de flori
Tăiate de-ale brumei albe săbii.
Sunt umbre descărnate ,costelive,
Ce se opresc in geamuri şi privesc
Şi parcă lumi mirate se sfârşesc
În mici potopuri reci şi maladive.
În unghiile lungi ,ale pădurii
Se-nfing pumnale ude pe tăiş,
Rănind, de moarte, fragedul frunzis
Şi-nsângerând stejarii-n cerul gurii.
Au strâns lumina, lupii-n văgăuni
Şi-o fierb în oale,curbe ,colorate
De-aici o cară frunzele pe spate
Şi-o dau de suflet sfinţilor nebuni.