Ochelariştii

 

E-o lume de-ntuneric şi restrişte,

Cu ceţuri amărâte şi stafii;

E-o lume de lentile  fumurii,

Plină de-ochelarişti şi-ochelariste.

 

Cu ochi mijiţi ca nişte rozătoare

Şi funduri de borcane lângă nas,

Ca nişte orfeline de pripas,

E-această lume de priviri precare.

 

Minţiţi că sunt dovezi de-nţelepciune

Şi că te fac să pari inteligent,

Ochelariştii te privesc atent

Cu ochi rotunzi şi mici ca nişte prune.

 

Unii ascund necunoscute drame,

Complexe din pruncie şi necaz,

Porecle cu final de aragaz,

În spatele lentilelor din rame.

 

Asimilaţi de mici cu tocilarii,

Ajung de obicei nişte ciudaţi,

Cu feţe lungi de şoareci speriaţi

Din întâmplare sau motive varii.

 

Au lumea lor, în care tragedia

Ia forme diluate şi confuze —

O lume a bătutului din buze,

În care e stăpână dioptria.

 

O consolare au cumva, firească,

Şi râd de cei ce văd acuma bine,

Ştiut fiind că orice om devine

Ochelarist când o să-mbătrânească.