Iubita mea, ce mare întâmplare
Iubita mea, ce mare întâmplare
Şi ce întorsătură de destin,
Când mi-ai întins, zâmbind, un buletin
De vot în circumscripţia de votare.
Erai gingaşă şi erai fragilă,
Iar ochii tăi, albaştri viorii,
Pândeau atent perverse băbătii
Ce se făceau că uită de ştampilă.
Păreai o adorabilă regină,
Stăpână peste liste şi pe tuş,
Iar noi, votanţii, nişte bieţi supuşi,
Închişi într-un regat numit cabină.
Câtă răbdare-aveai să ne explici
Cum să-ncadrăm rotundu-n pătrăţică
Şi cum mişcai mânuţa ta cea mică
În ajutorul bieţilor bunici.
Atâta graţie la semnături,
Încât stârneai un fel de frenezie
Ca-n clasa-a doua la caligrafie,
Când învăţam scriind înjurături.
Şi apoi privirea ta, ca de pisic,
Pe care-o aruncai când buletinul
Intră în urnă, Doamne, deci divinul,
Pe lângă ea, era un lucru mic.
Din dragostea pe care mi-ai stârnit-o,
Am repetat demersu-electoral
De patru ori şi te-am dorit carnal
Şi tu n-ai înţeles… nefericito!
Mai vin o dată turul urmator,
Că nu mai sunt alegeri, nici scrutine
Şi dacă vin la vot, vin pentru tine
Că mi se fâlfăie de viitor.