De Craciun

Ninge atâta de frumos pe afară,
Lumea-i bucuroasă şi cu ea,
Bucuroasă-i şi mămica mea,
Că tăticu-i cel mai beat din scară.

Tatăl meu e foarte credincios,
Ştie tot ce mişcă-n calendare,
Cu cât e mai mare-o sărbătoare,
Cu atât se-mbată mai frumos.

Poți să-l recunoşti foarte uşor,
Merge legănat ca o rățuşcă,
De Crăciun se simte Ştefan Hruşcă,
Şi e cel mai beat colindător.

Dacă-i Paşte face ca un miel,
Behăie frumos ca o oiță,
Şi e iepuraşul cel mai criță
Ce se-mbată an de an la fel.

Tatal meu nu bea nici vin,nici bere,
Multă muncă şi puțin efect,
Bei o zi s-ajungi şi tu defect,
Zice c-asta-i muncă,nu plăcere.

Tatal meu când merge la servici
Nu îşi ia nimica de haleală,
Vrea mâncare doar tradițională,
Două sărmăluțe…două mici.

Ninge ca-ntrun film cu eschimoşi,
Se aud colinde la fereastră,
Şi e fericire-n casa noastră,
Anul asta ne-au venit cinci moşi.

A luat tot ce a găsit Crăciun,
Şi-acum speră, după cum bag seama,
C-o să fie bucuroasă mama,
Că din cinci, o fi şi unul bun.