Copiii mici
Copiii mici sunt nişte creaturi,
În general grăsune şi frumoase,
Dar imposibil de gălăgioase,
De zici că ţipă unul cu trei guri.
Habar nu au de-i noapte sau e zi,
De-i dimineața-n zori,ori dup-amiază,
Ei țin întreaga lor familie trează,
Să le ajungă să mai vrea copii.
Dacă mănâncă lapte de la sân
Se strică la burtica rotunjoară,
Şi-apoi,când fac un pârț te înfioară,
De zici că s-a băşit un sconcs bătrân.
Dacă le iese,Doamne,un canin
Sau vreun alt dinte-i gata viața bună,
Întregul univers atunci răsună
De răgete-n registru’ leonin.
Copiii mici au boli de oameni mari,
Ceva-i mănâncă,altceva îi doare,
Nu pot să stea în frig şi nici în soare,
Şi când tuşesc au tuse de măgari.
Mâncarea lor e un ceva scârbos,
O pastă cu aspectul de meduză
Care rămâne între nas şi buză,
În fericitul caz când nu-i pe jos.
Ei nu vorbesc uman, ci gânguresc,
Un fel de zgomot fără cap şi coadă,
Prilej cu care lumea poa’ să vadă
Parinți normali ce brusc înnebunesc.
Copiii pot privi încrucişat
Un deget ronțăit şi plin de bale,
În timp ce pot să fac-un ceva moale,
Luând o față de nevinovat.
Sunt minunați şi-au mare importanță,
Ca orice bucurie pe pământ,
Îmi plac copiii,însă pe cuvânt,
Prefer să-i văd mai mult de la distanță.