Am caine
Am câine,Doamne,lumea mă ştie binişor
Cum ies de dimineață din casă cu potaia,
Şi nu mă mai opreşte nici viscolul,nici ploaia,
Şi nici vreo entitate ce țipa-ngrozitor.
L-am luat de la canisă cu pedigree şi coadă,
O chestie murdară cu bale şi cu muci,
Care-a mâncat o vreme sandale şi papuci,
Şi orice plastic moale pe care-a vrut să-l roadă.
Îmi umple dimineața de bucurii mărunte,
De gâfâieli lascive şi linsuri peste tot,
Precum si plescăială ca de bețiv, din bot,
Şi oftaturi care mişcă, de mila lor ,şi un munte.
El trebuie să iasa,că mațele-i sunt pline,
Şi riscul de explozii devine iminent,
Şi sigur nu ne-ajunge un biet apartament,
Şi chiar n-au nici o vină sărmanele vecine.
Cand ies pe stradă coada se face o biciuşcă,
Sar babe teroriste ce simt amenințări,
Şi urlă ca înțepate şi mormăie mascări
De genul „Vai,hingherii,veniți, poate mă muşcă!”
Din loc în loc potaia se opreşte fericită,
Lăsând în urmă chestii şi oameni indignați
Ce urlă de prin curte: „Luați şi curățați,
Că de aia strada noastră e-aşa de împuțită.”
Un câine e un câine şi fuge după oase,
După pisici şi alte potăi ce se ivesc,
Şi de aia noi când trecem,toți câinii hămăiesc,
Chemându-l pe acesta măcar să se miroase.
Mă ştie întreaga lume ca pe un popă tuns,
Mă ştiu toți sectoriştii din toată România,
Din toată Europa,din toată galaxia,
Am câine,Doamne,câine şi asta mi-e de-ajuns.