Tu calci

 

Tu calci pe viaţă ca o balerină,

Amantă a bărbaţilor tăi sclavi,

Îmbătrâniţi de patimi şi bolnavi,

Bieţi fluturi înecânduse-n lumină.

 

Eşti rug şi arzi cu ochii tăi, văpaie,

Şi viciul tău e lacrimă şi jar,

Eşti sângele jertfit în sanctuar,

Pe care-l pângăreşte orice ploaie.

 

Vulcanii gem sub mersul tău, femeie,

Marfare se ciocnesc incandescent,

Sub  pielea ta fiorii râd dement

Şi stele cad din Căile Lactee.

 

Albastru ţi-e mirosul ca o ceaţă

Şi buzele ţi-s arse, vineţii,

În tine-abia înmuguresc beţii

Şi cai sălbatici frâul şi-l învaţă.

 

Cine sunt eu să-ţi sting această sete?

Cum pot eu focul să îl fac arcuş?

Sunt o păpuşă-n teatrul de păpuşi,

Ce sfoara n-a-nvăţat să şi-o regrete.

 

de Sorin Poclitaru pe 30 sept. 2012 înBlog • 1 comentariu • Etichete