Promo
Ce viscol pur şi simplu drăgălaş
Ne suflă-n ceafă de trei zile-ncoace,
De nu mai ştie omul să se-mbrace
Când are chef să iasă în oraş.
Îngheață tot ce-i deget în mănuşi,
Şi tot ce se găseşte în izmene,
Iar ochii se lipesc fixist de gene,
Şi s-au umplut pensiunile de ruşi.
Până şi viruşii au sucombat,
Răcind în nasuri,gâturi şi-alte zone,
Zăpada-i albă ca o mascarpone,
Şi totu-i înghețat şi sinistrat.
La ştiri sunt numai veşti ce-ți dau fiori,
Despre homleşi ce-au înghețat în stradă,
Precum şi despre tone de zăpadă
Ce ar ajunge pân’ la subțiori.
Se văd trecând maşini antipolei
Ce-aruncă pe asfalt nisip şi sare,
La semafoare câte-o tamponare
Între maşini conduse de femei.
Prin scări de bloc se-aude un Iordan
Cântat de-un popă în misiune sfântă,
Ce strânge nişte bani atunci când cântă
Din fiece sălaş de poporean.
Se mai blocheaz-un drum pe la câmpie,
Mai vin soldații,mânuind lopeți,
Primarul nou dă iama în băieți
Uitați din alt guvern prin primărie.
E începutul unei ierni geroase,
Firească de mă uit prin calendar,
Şi de atâta frig am zis,măcar
Veniți diseară „Să dăm folk la case”!