Am stat o vreme
Am stat o vreme şi am aşteptat
Şi m-am frecat la ochi, să n-am iluzii.
Cum l-au băgat pe Mircea la recluzii
Adică fratele neîncrucişat?
Este greşit şi nu pot să accept,
Că nu-i corectă, frate, daravela.
Adică-l arestaţi, da` nu pe-acela.
Cu Mircea n-aţi făcut nici un gheşeft.
A luat şi el nişte vreo şase sute
De euroi, da` ce, a luat un cal?
Şi, slavă Doamne, Bercea mondial
Avea mârţoage multe şi cornute.
Şi de la cine i-a luat săracul?
Nişte persoane negre de etnii,
Pe care-i încurcau acele mii
Şi uite pentru ce a dat de dracul.
Eu zic că nici măcar nu a greşit
Şi c-a făcut un fel de haiducie
Adică a luat mai mulţi, să fie
Şi unor bieţi săraci i-a dăruit.
Ce mai contează că-s de la ţigan?
Puteau să fie şi de la Sisoie,
Atâţia necăjiţi aveau nevoie
Şi-n primul rând, săracul de Traian
Şi-acum mănâncă borş din sufertaş
Şi e supus oprobiului, ruşinii
El cum demult văzuse puța finii?
Acum s-o vadă fina de la naş.
Oricum era cum simt că tre` să fie
Banii ajunşi la ăia necăjiţi,
Probabil pe la Nana cheltuiţi,
Iar bâhlitele fix la puşcărie
Şi au venit să strice rânduiala,
De la parchet vreo câţiva procurori,
Luând pe unul dintre frăţiori
Şi iaca, nu mai iese socoteala.
Aşa că de sentinţe nu mă-ndoi.
Să-i lege, frate, de i-au prins furând,
Dar ori să-i lege câte-un an, pe rând,
Ori şi mai bine, ie-i-ei pe-amândoi.