Veo, prima

Ce crudă viață, ce cumplit destin,
Mă doare splina, se destramă cocul,
Nu-mi mai găsesc, de la alegeri, locul
În care-am stat puțin. Foarte puțin.

Eu nu doresc aceasta nimănui,
Nu spp, nu greve, nu moțiune,
Nu o manea compusă de Minune,
E plictiseală cruntă fără mui.

Am croșetat ciorapi, dar mohairul
Era câlțos și n-a ieșit cum trebe,
Am pus salată și zacuști de ghebe
Și-o vreme, n-am udat nici trandafirul.

M-am epilat cu ceară, peste tot,
Că mă simțeam pădure tropicală
Și-am mai făcut o treabă imorală:
L-am înfiat pe domnul Mălin Bot.

Tot amăreală, plictiseală, spleen,
M-am săturat și de telenovele
Și de-ascultat romanțe și manele,
Că-mi vine să-i pun plete lui Codrin.

Am luat gramatica de la-nceput,
Nici n-am știut cât e de colorată,
Mi-a luat o zi să o învăț pe toată
Și-acu, dacă vă trebe, v-o-mprumut.

Dar câte n-am facut? Eheeei, grămadaă.
Am fost la Dragnea pe la pandaimos
Și am zâmbit la camere frumos
Și-am dat pe lângă pnl, din coadă

M-am săturat de inactivitate,
Mi-e dor de o bătaie la tv,
De-o baie de mulțime, de-orișice,
Of, Doamne, cred că vreau anticipate!