Uraciune

Cum ninge primăvara cu fulgi grei,
De-mi vine să mă duc cât văd cu ochii,
M-am săturat de friguri și de Dochii
Și de troiene-n loc de ghiocei.

Zăpada mieilor,cică așa îi spune,
Da’ mieii ăștia nu-s așa drăguți,
Cum cad din cer de-a-ntregul întreguți,
Cu tot cu turmă,naiba să îi tune.

La Polul Nord au înflorit copacii,
La Polul Sud faci plajă ca-n Dubai,
Numa’ în țara asta stai și stai
Și-ngheți la buci.Să nu te-apuce dracii?

Să nu te duci să-l bați pe Moș Crăciun
Peste bărboiul ăla alb,cu basca?
Trăiască primăvara din Alaska
Și din Siberia și …nu mai spun.

De-atâta frig deja îmi cresc pe spate
Solzi dinozaurești,parcă-s T-Rex,
Nu mai găsesc mobilul pentru sex,
Nici pentru-a face pipi…din păcate!

Ce berze au venit…parcă-s găini,
Sau dropii,sau alt fel de orătănii,
În loc să zboare,parcă trag la sănii
Și-s negre și arat-a pinguini.

Mi s-a acrit de răzuit parbrize,
De tremurat la modul Parkinson,
Mi-a înghețat și tonu-n telefon
Și neuronii mei fac vocalize.

Să vină vara,toamna,orice-o fi,
Eu vreau căldură,să mă toropească,
La Paște nu vreau țurțuri,ci vreau pască,
‘Tu-i pasca mă-sii …de s-ar încălzi!