Scrisoarea lui Sf Ilie

Aveți pe-acolo un poet, Sorin,
Ce-aud că mă vorbește pe la spate,
Că eu sunt vinovatul pentru toate
Aversele de ploaie care vin.

Nu-i chiar așa , mă jur pe nemurire,
Degeaba dați cu pietre și noroi
Și eu sunt plictisit de nori și ploi
Și de atâta apă, în neștire.

Mă mai trimite șeful, uneori,
Când mai primește cate-o rugăciune,
Să ud vreun continent sau vreo regiune,
Că șeful ține la agricultori.

Și are slăbiciune și la popi,
Când vede cum se chinuie, săracii
Și ies cu-alaiuri, botezând copacii,
E clar că le trimite niște stropi.

Mă cheamă și-mi arată: uite, vezi,
Se roagă lumea pentru niște ploaie
Și știi că rugăciunile mă-nmoaie,
Să iei măsuri, te rog, să îi murezi.

Iar eu trimit un sfânt și-i dau poruncă:
Iei apa aia ce ne prisosea
Și le-o arunci pe toate-n pana mea
Și ăla, sfințișorul, o aruncă.

Dar jur pe viața mea de Santilie
Și jur, să moară mă-sa de-nțeleg,
Ori sfințișorul ăsta e cam bleg,
Ori n-are, ioc, habar de geografie.

Ori pur și simplu e cam dobitoc,
Că după cum aud din reclamații,
Ori face secetă, ori inundații,
Că dă cu apă în același loc.

Așa că scuze, dacă s-a produs
Vreo neplăcere, pe aici, cu norul,
De astăzi pun doar soare-n tot Humorul,
Așa să mă ajute Cel de Sus!

P.S.
Și pentru cei de-acolo din oraș,
Să știți că Poclitaru nu prea știe
Nici meteo și nici vreo poezie
Și-n general e și cam cârcotaș.