Scrisoare din iad
Înfierbântat de focuri și de smoală,
Ajuns aici, în iad, ca un proscris
Și negăsind ieșire, din plictis,
V-am scris o carte – evident, poștală:
Iubiți prieteni, iată c-am ajuns!
A fost rapidă și călătoria,
Așa că-ți mulțumesc, Mamă Rusia,
Îți scriu cu drag și nu aștept răspuns!
Pe-aici e cald, de fapt e chiar dogoare,
Habar nu am nici cum să vă explic,
E ca într-un cuptor cumva mai mic
Sau ca la niște bombe termobare.
E plin de draci urâți, cu țeste chele
Și coarne, parcă-s niște rinoceri.
Arată, de aproape, Doamne feri!,
De zici că toți sunt clonele lui Zele.
E plin de cunoștințe la cazan,
Doi oligarhi aduc mereu jăratec
Și Stalin – ăla, moșul antipatic –
Aduce lemn cu un român, Brucan.
Pe Gorbaciov l-au pus, ca pe un prost,
Să sufle să se-aprindă vâlvătaia,
Că-i priceput la orișice tataia –
Că-i Perestroika ori că e Glasnost.
M-am întâlnit cu Lucifer la tir,
Trăgea cu furca după o creștină
Și-mi povestea că trebuie să vină
În maxim două luni și Vladimir.
E fum, da’ fum eu chiar am mai văzut!
Nu-i mult, așa… cam cât din cinci trabuce
Și pute fain de tot, cumva aduce
Cu fumul de obuze din Bahmut.
Mai stau puțin, cât să uitați de mine,
Mai stau la cald, că-s plictisit de frig
Și-apoi mă urc eu frumușel în Mig
Și vin ’napoi. Că dracu’ mă mai ține!