Scârba de frig
Doamne, care-mparți atâta soare
Și căldură-n alte țări străine,
Mai întoarce-ți fața și spre mine
Și mai las-o naibii de ninsoare.
Ne-ai trântit în cap, ca obsedatul,
Fulgi nenorociți ce ne îngheață
Și e frig și asta nu e viață
Să ne înfrățim cu tremuratul.
Uită-te la Mahomed, la Buda
, Ăla gras, de un milion de kile,
Ning o dată la cinci ani de zile
Și atunci puțin. Mai mare ciuda!
Unii și-ar dori să construiască
Chiar acuma, poate-o pizzerie
Și nu știu, că nimenea nu știe
Când oprești frigornița cerească.
Ai trântit anapoda troiene
Pe la fiecare colț de stradă,
De-mi sucombă dorul de zăpadă
Și-omulețul mic de prin izmene.
E o vreme de tăiat gânsacul
Și halit pe varză din butoaie,
E o vreme de ți-e dor de ploaie
Și ți-e și mai dor să pleci la dracu
. Mă apucă, Doamne, -așa o streche,
De îmi vine să te iau la sfadă,
Mi-ai trimis o tonă de zăpadă,
Da’ eu mai aveam din aia veche.
S-a dus naibii liniștea urbană,
Cine-i fericit, lua-l-ar gaia?
Cred că bucuroasă-i doar potaia,
Da’ e de-nțeles, că are blană.
Ia-ți în rai pârdalnica ninsoare
Sau trimite-o-n iad s-o fiarbă-n smoală
Du-o unde simți că ți se scoală,
Mie să-mi trimiți, de mâine, soare!