S-a dus și Betty
S-a dus săraca Betty, prematur,
Abia făcuse, biata, nouășase,
Avea, ce-i drept, ceva dureri de oase,
Da-n rest era nevătămată, jur.
Muncea să-și facă pensie de stat,
Să aibă nepoțeii de-acadele,
Că prin u.k. se-anunță vremuri grele
Și-i bine s-ai un penny adunat.
A și rămas de tânără vădană,
Și-a îngropat bărbatul, prinț consort,
E drept că arăta mai bine mort
Și nici n-avea vreo pensie babană.
Câte necazuri a avut, văleu,
Că noră-sa fusese cam petardă
Și fii-su-avea hormoni pe la mansardă
Și o Camila ca un cimpanzeu.
Da ea a stat, pe tronul ăla tare
Și i-a ținut pe toți sub fusta ei,
Copchii, nepoți și strănepoți, căței,
La toți le-a dat băbușca de mâncare.
Atâția oameni au venit la tron,
S o vadă, de aproape, înc-o dată,
Englezi curați, dar și români, o gloată,
Ce au crezut că a mierlit Ion.
A fost femeie bună, credincioasă,
Vorbeau la coadă azi, niște muieri,
Să mături tu atâtea încăperi
Și să ștergi praful într-atâta casă.
Săraca, doar o rentă chinuită,
Că și-a închiriat niște odăi,
D’ vechi, cu igrasie, fără băi,
De la o casă veche, moștenită.
Și-i mai luă lui Charles de toate cele,
Că el în loc să vadă de bătrâni,
S-a-nhăitat cu unii cam români
Și cheltuia pe vin și păcănele.
S-a dus, s-a dus, îmi pare rău de ea,
Aștept să se citească testamentul,
Că, poate, îmi plătesc și eu curentul,
În caz că, poate, mi-a lăsat ceva.