Procuratorul
Of, Tudorele, ce frumos mi-ai spus,
Mișcându-ți grațios bărbia dublă,
“Ia-ți, Augustine, scaunul, și umblă”,
De mi-ai adus aminte de Isus.
Mi-a spus Codruța că ți-ai pus în gând
Să ne trimiți pe toți la plimbărică,
Da’ ea presupunea cum c-o ai mică
Și-așa te simți tu macho, revocând.
Râdeam cu Ciorbea-l știi, klingonianul,
Zicea că pariază pe-un iaurt,
Că n-ai tu treabă cu vreun fel de furt
Și nu mai prinde, sigur, nici el, anul.
Să știi că mie-mi pare bine oarecum,
Mă duc la Alba, am de fiert răchia,
În plus, mă cam deprimă pușcăria
Și mustăciosul ăla cu Teldrum.
De altfel, să-ți arăt că nici nu-mi pasă
De tine, mama ta de mameluc,
O sa îmi pun la status pe Facebook,
Un hastag căcăniu cu „stauacasă”.
O să m-apuc și eu să-mi cresc nepoții,
Să fac zacuscă, murături să pun,
Să îl aștept frumos pe Moș Crăciun,
Da’ unde scrie că m-am logodit cu hoții?
Am fost eu procurorul cel mai cel,
Dar gata, m-am cărat, vă las cu bine,
Mă duc eu fuga în oraș la mine,
Să-mi fac acolo satul paralel.
Și voi chema, mă jur, să stea întrânsul,
Pe toți aceia care-au fost demiși,
Vedea-v-aș, naibii, să vă văd închiși,
Că numa’ mă gândesc și-mi vine plânsul.
Sorin Poclitaru.