Prietenului meu virtual

 

Iubitul meu prieten virtual,

Probabil te întrebi câteodată

De ce-mi iau fața asta constipată

Și am reacții de Neanderthal.

 

În special când simțul tău acut

Te-obligă să mă cerți pentru o postare

În care spun și eu cam ce mă doare,

Iar tu crezi că explic pe cine fwt.

 

Ce chestii mi se par că sunt nasoale?

În primul rând m-apucă isteria

Când văd că vii să-mi critici poezia

Scriind cu mari greșeli gramaticale!

 

Și, poate, uneori mi-aș ține gura

Citind pe-aici, prin zonă-aceste texte,

De ți-ai căuta și tu niște pretexte

De genul: mi-e defectă tastatura.

 

Că tastatura, cât de rea ar fi,

Cât de defectă ar fi și de turbată,

Nu poate scrie, naiba să o bată,

Cu dezacorduri și cacofonii!

 

Apoi mă enervează propriu-zis

Când scriu despre iubire și frumos

Și-apari tu, cu un râs libidinos,

Și mă întrebi: „Dar pentru cine-ai scris?”

 

Apoi, când nu-nțelegi că n-are rost

Să-ți chinui neuronul, singularu’

Să comentezi ce scrie Poclitaru

Cu câte-o strofă scrisă foarte prost.

 

Riști maxim să mă ofuschezi cu spume

De te apuci să-mi zici că-s putinist,

Că-s pesedist, sau antivaccinist,

Sau să te-apuci și să-mi explici din glume.

 

Nu-mi place să mă cerți pentru ce scriu –

E treaba mea și, dacă nu-ți convine,

Poți, liniștit, să treci pe lângă mine –

Ies eu din când în când, să vezi că