Poezie pentru Moșu’
Și, evident, ca și în alte dăți,
M-ai pus să fiu cuminte, ce prostie,
Să scriu sau să învăț o poezie,
Să-ți moară renii dacă mai învăț!
Nici nu m-ai ascultat în recitare,
Tu te uitai pe masă, după vin,
Oricum, te cam uitai cruciș puțin
Și mai aveai și-un fel de clătinare.
M-ai întrebat dac-am dormit de-amiaz’
Și dacă am păpat un panetone,
Pe mine, copilașul de trei tone,
Agil ca personalul la macaz?
Ce plictiseală ți-am văzut, văleu,
Priveai spre bradul nostru ca neghiobul,
Te cam băga la depresive, jobul
Și mormăiai, de la Stratan: „Eu beu!”
Erau acolo mama, tata, unchii
Și mă chemai în brațe să mă ții,
M-am așezat și-ai prins a schiorlăi,
Să mă ridic că-ți paradesc genunchii!
Cadou, doar pijamale mi ai adus?
Pocnea pe chipu-ți veșted încântarea,
Când mă-ntrebai: „Am nimerit culoarea?
Ia, vezi, ți se încheie până sus?”
Dar, moșule, eu mi-am dorit patine,
Niște bomboane, niște chelcașoz,
Nu pijamale de gagică, roz.
Ești daltonist sau supărat pe mine?
-Atâta am și alta, poți să crapi,
Eu n-am ce-ți da, dar ține seama bine,
Că dacă te mai plângi, pe-aici, Sorine,
La anul îți aduc din nou ciorapi!