Paștele mamii lui de paște

Ce gheața, ah, ce minunată gheață,

Cum cade ca o balegă din cer,

E primavară pe la noi și ger,

Și-mi vine să mă fut în dânsa viață.

 

Genunchii mei s-au cam emancipat,

Au personalitate diferită,

Unul mă doare ca o- apendicită,

Iar celălalt ca un picior tăiat.

 

Prin oase-mi trec un fel de fierăstraie,

Ce-mi taie măduva necruțător,

Mă dor și mușchii după cum mă dor

Și unghiile toate când e ploaie.

 

Mă doare zici că mi-am luat la gioale

De la vreun fotbalist fără talent,

Și nu-mi ajută niciun unguent

Făcut, după miros, din caca moale.

 

Pot face conferințe prin azil,

Să-mi plângă, triste, babe fără număr,

De junghiurile din picior și umăr

Și orice fel de virus sau bacil.

 

Când voi muri, voi cere-n copârșeu

Să mi se pună, musai, la picioare,

Antidureri și antiinflamatoare,

Că poate-i trebe și lui Dumnezeu.

 

Când plouă, parcă vine polul sud

Și dă în noi cu sloiuri și banchize,

De-ți vine să asculți doar Für Elise

Lâng-o ursoaică ce pozează nud.

 

Din când în când mai trece câte-un MiG,

Cu bucurii din bot și până-n coadă,

Din care bombele nu vor să cadă

În Ucraina, pe motiv de frig.

 

E prea urât și plouă mocănește,

E vreme de cumplită întristare,

Noroc de-această motocositoare,

Ce se aude veșnic cum cosește.

 

Că nici nu știe prietenul Sorin

Și asta chiar e-aiurea să nu știe,

De trebuie să-njure pe Ilie,

Sau să îl bage-n mă-sa pe vecin.