Oligarhie de Umor
Ah, Putin, Putin, om îngrozitor,
Din cauza ta trăiesc în sărăcie,
Eu, ce aveam de toate, în prostie,
Trăiesc din mila vreunui trecător.
Trăiam ca oligarhul, foarte bine,
Având de toate, cum e și firesc,
Și dimineață, când să mă trezesc,
Îmi dispăruse yahtul, de sub mine.
Aveam vreo două, trei refugiate
Pe vas, venite cum au apucat,
Care dormeau cu mine într-un pat,
De frig, că erau foarte dezbrăcate.
În bănci aveam vreo niște miliarde
De coco, banii strânși pentru necaz.
Au dispărut. Nu mai am bani de gaz,
De lemne sau coceni sau ce mai arde.
Lui fiu-meu i-am luat elicopter,
Acum i-au pus la roate, blocatoare,
Plângea, săracul, ca o bocitoare,
C-a mers pe jos, la școală-n cartier.
Nevesti-mii i-a năpârlit vizonul
Și aurul i s-a coclit, la gât
Și e așa de supărată, încât
A dat în Lamborgini cu Vuitonul.
Mă simt așa sărac, ca un boschet,
Un amărât de ăla fără casă
Și am și-o stare, așa, mai nevricoasă
Și-o față lungă, parc-aș fi poet.
Aveam de toate, nu mai am nimica,
Trăiesc din ajutorul de șomaj,
Am o Toyota veche în garaj
Și bani, numa’ din pensia lui bunica.
Așa gândeam, profund nefericit
Și îmi doream să mor de supărare
Dar, dintr-odată, ioi, ce ușurare,
S-a auzit ceva și m-am trezit.
Și m-am uitat în jur, nici dictator,
Nici yahturi, niciun fel de bogăție,
Nu făceam parte din oligarhie,
Eram tot eu, Sorin, de la Humor.
Tot eu cel ce vă cer să cumpărați
O carte, un bilet pentru concerte,
Sunt cel ce spune, Dumnezeu mă ierte,
Dar ce săraci sunt ăia prea bogați!