Nu veni
Iubita mea, să știi că nu-mi convine
Că m-a sunat aseară ăsta al tău
Că „Vai, mă-mbolnăvesc, mierlesc, mi-e rău,
Te rog s-o lași să vină iar la tine!
Am încercat să fiu cum și-a dorit:
Am renunțat la meciuri și la bere
Și-n casa mea e plin de mamifere
Și fac continuu cură de slăbit.
I-aduc și flori, bomboane și-alte cele
Și nici nu intru-n casă încălțat,
De-un an de zile nu m-am îmbătat
Și tot de-un an nu mai ascult manele.
Salariul nici măcar nu-l mai ridic,
Îi intră-n cont lunar vreo cinci miare,
De-un an întreg n-am pus o întrebare
Și nu mi-am luat de îmbrăcat nimic.
Mi-am alungat prietenii cu paru’
Și-am pus Într-o relație, la profil
Și-o poză cu o față de umil
Și-o poezie de la Poclitaru.
Mă-mbrac mereu să m-asortez cu ea,
Ba cred că movul e-o culoare faină
Și n-am secrete și n-am nicio taină,
Că știe peste tot parola mea.
O plimb de mână zilnic prin oraș
Și nu mă uit la nicio matracucă
Și n-am mai dat de două luni o bucă,
De am ajuns din nou să fiu pălmaș.
Deci viața mea-i oricum, dar nu ușoară,
Mă chinui, ca Isus, pe crucea sa,
De-aceea eu te rog să faci ceva,
Fiin’că iubirea asta mă omoară!”
Așa că, draga mea, te-anunț cu jale,
Mi-e milă, dar voi supraviețui.
Să nu-ndrăznești cumva să mai revii,
Cu tot cu toate ifosele tale!
Și nu e că aș face-o pe nebunu’,
Dar, dintr-o grijă pentru-ai mei bărbați,
Te rog să-l chinui, să-l sufoci, să-l bați,
Cât simți nevoia, însă doar pe unul!