N-am permis
Când n-ai permis, vezi viața mai ciudat,
Că pietonul cam provoacă milă,
Cu mersul legănat ca de cămilă
Ce cară-n spate un arab blazat.
Prietenii se uita dubios,
Să vadă cum arată infractorii,
Prin cârciumi te salută băutorii
Și boschetarii îți vorbesc frumos.
Te-ndeamnă toți să bei și să petreci,
Că orișicum nu au ce-ți mai lua
Și te privesc invidioși, cumva,
Că poți crăpa în tine un cincizeci.
Poliția se uită scrutător,
La genul: „Las’ că știm noi, bețivane,
Că tu visezi conduceri și volane
, Te-am mirosit că ești un infractor.
Ce-abia așteaptă un moment propice
Spre a conduce, dar fără carnet,
Noi suntem vigilenți, domnul poet
Și așteptăm poeții să ne pice.”
Trei luni aștepți un semn, niște citații,
Să fii chemat de cineva sus-pus,
Un polițist, un procuror, Isus,
Oricine, pentru niște declarații.
Trimiți hârtii să ceri ceva mișcare,
Să vezi pe cineva interesat,
Primești doar gluma aia de rahat:
„Dar unde te grăbești așa de tare?”
Vezi știri că se așteaptă o reformă
Și că justiția va fi ok,
O fi, probabil, doar pentru acei
Pe care banii-n îngeri îi transformă.
Mi-e greață ca de-o piesă de a lui Țanca
Și prea matol, mă jur că nu eram,
Dar sunt convins că mai ușor scăpam
De m-apucam să jefuiesc o bancă.