Motocositoare
Vecinul meu, iubirea mea cea mare,
Cu ce-am greșit în viața ast-a mea,
Că-n fiecare zi, cosești ceva
Cu-acel căcat de motocositoare?
De-o săptămână bârâi ne-ncetat,
Cu ură pentru bietele-mi timpane,
Că-mi vine să îți urlu: „Băăă, țărane,
Ai draci pe tine sau ești posedat?”
Ai speriat toți greierii de-aici
Și nu mai e picior de gărgăriță
Și nu mai intră nimeni pentru-o pizza,
Ba chiar nici angajații, la servici.
Am înțeles că te-ai născut pervers
Și vrei ca-ntreaga lume să te știe,
De aia faci atâta gălăgie,
De parc-ai fi din ăia pe invers.
Întreaga lume, precum vezi, e trează
Și te privește-așa, dojenitor,
Cum faci scandalul tău asurzitor,
Cu porcăria aia ce vibrează.
La câtă gălagie ai făcut,
Ar trebui să aibă de mâncare
Întreaga lume de rumegatoare,
De-ar fi să obosească de păscut.
Doi guguștiuci ce se căcau ciudat
Pe toată lumea, fără osebire,
Din locul lor unde stăteau, pe fire,
De gălăgia ta, s-au constipat.
Mă rog, ai prins ideea cât de cât,
M-am cam hrănit de-atât-agricultură,
Termină de cosit, futu-te-n gură,
Lua-te-ar mama naibii de urât!
Că eu sunt om blajin și te înjur
Vreo două zile, maxim trei, vecine,
Și dacă nu termini, eu vin la tine
Și-ți vâr bârâitoarea aia-n cur.