Între două te plouă
Viața mea e cam plictisitoare,
O împart, așa, dupa nevoi,
Într-o zi cu nesfârșite ploi
Și-altă zi cu motocositoare.
Oamenii deja s-au împărțit:
Unii îi țin partea lui Ilie
Și susțin că ploaie tre’ să fie
Și că-s eu cam greu de mulțumit.
Alții cred că mă înțeapă spinul
Și, probabil, sângele-o să-mi fiarbă
Și pentru un fir plăpând de iarbă,
Îmi invidiez, de fapt, vecinul.
Unii oameni spun că mă oftic
Pentru niște apă ce băltește
Și că aș putea să dau la pește,
Cum obișnuiește- orice bunic.
Cei ce-mi stiu vecinul, mă înjură,
Că de ce mă iau de coasa lui,
Că-i bătrân și-azi-mâine vezi că nu-i
Și nu-i fain că-l penetrez în gură.
Unii râd c-așa mi se cuvine,
Că mi-era prea liniște pe-aici
Și de ce-am tot felul de furnici,
Nu cumva mă simt un pic prea bine?
Că-n Sahara n-a plouat deloc,
De mai bine de un an de zile
Și-i uscată gheaba la cămile
Și n-au vulturii stupit la cioc.
Iar de zgomotul de lângă casă,
Nu mi-ar fi rușine de nătâng,
Cic-aș fi în stare să mă plâng
Și de moartea care dă din coasă.
Și de-aceea nu știu cum s-o tai,
Că m-am săturat de gălăgie,
De vecinul prost și de Ilie
Si m-așteaptă soarele-n Dubai.
Dacă e pe-aici vreun oarecine,
Vreun creștin de bine, cum ar fi,
Care are drum spre Abu Dhabi,
Să mă ia, la naiba, și pe mine.