Încoronare
Vai, recunosc, am fost un nesimțit,
Că-n loc de-o chestie folositoare,
Eu am stat și m-am uitat la-ncoronare
Și bineînțeles c-am cârcotit.
Dar nu cu pizmă, doar invidios,
Că uite, englezoii, ce paradă,
Cu toate alea puse la grămadă,
Călești și cai, într-un cuvânt, frumos!
Iar regele, cum ar veni, fosila,
Privea cu ochii relativ holbați
La cum îl salutau niște soldați,
De-aș fi jurat că s-a beșit Camilla.
Coroana nașparlie, ce să zic?!
Cred c-o purtase mă-sa înainte,
Arată ca reclama la plăcinte,
Nu Gucci, Boss, nu Cartier, nimic!
Mi s-a părut un pic mai ciudățel,
Că până n-am văzut eu cum se cade,
Cine-i cu sceptrul ăla și cu spade,
Credeam despre nevastă-sa că-i el.
Apoi m-am prins că moșul damblagiu
E noul rege, Dumnezo să-l ție,
Că l-am văzut la Viscri, pe moșie,
Și l-am chemat pe ghiuj, la un rachiu.
Și-a refuzat că are niște treabă,
Că fierea, că ficatul, tot plângea,
Da’, uite-l dracul, cred că se temea
Nu de ficat și fiere, ci de babă.
Oricum, măcar e bine că a fost,
Englezilor le râde cucuveaua
Nu ca la noi: nici n-am făcut safteaua,
Că l-au legat pe prințișorul nost’.
Dar sfatul meu, de-aicea, de departe:
Dac-ai intrat în joacă, joacă-ți hora.
Da’-nsoară-te cu văduva lui Sora,
Ca să trăiești și dincolo moarte.