Vă cer iertare
Iertare, dragilor bărbați, iertare!
Vă dau o veste tristă-ntradevăr:
Nu sunt un fan al bucilor cu păr
Și-mi plac femeile, în continuare.
Știu, nu-i corect și nu e nici ok.
Firesc ar fi să am o toleranță,
Să dau și domnilor o importanță,
Că dă aiurea tot femei, femei!
Poate există undeva un zân
Îndrăgostit de burta mea drăguță,
De capul chel și fața de maimuță,
Precum și de un CNP bătrân.
Poate-n adâncul unui dormitor,
Un biet îndrăgostit se perpelește
Și suferă ca o măsea în clește
De felul meu de-a fi, nepăsător.
Normal ar fi să nu mai fiu țâfnos
Și nici să mai fac glume de autobază
De ăia ce fac dragoste-n găwază,
Că practic știm cu toții că-i frumos.
Îmi cer iertare, n-ai cum să închizi
Această ușă spre iubirea pură,
Dar mi-a ieșit un herpes lângă gură
Și sunt bolnav și de hemoroizi.
De-aceea, făr’ a vrea să fiu ironic,
Vă spun, prieteni care mă poftiți,
Că ați putea, de fapt, să mă iubiți
De la distanță și-obligat, platonic.
Vă cer iertare, însă n-am ce face!
Și de nu vă convine-așa ceva,
Nu spun să vă duceți în pwla mea,
C-o mai luați de bună și nu-mi place!