Idilă pandemică
Am cunoscut-o la terasă,
Stătea cuminte la o masă,
Cu o țigară și-o cafea,
Părea o fire mai retrasă
Și era blondă și frumoasă
Și îl avea pe vino-ncoa’.
M am tot uitat spre masa ei,
În buzunar aveam opt lei
Și cardul mi-l știam blocat,
Eram în pană de idei,
Precum și-n pană de femei,
Ca orișice bărbat.
– Hello, i-am zis, mi-a zis: – Salut!
– Treceam și-am zis să te salut,
C-așa este frumos.
Ea mi-a zâmbit și mi-a plăcut
Și eu m-am preschimbat în mut
Ca ultimul lăchios.
Am stat vreo oră de povești,
I-am spus că sunt din București
Și stau pe la șosea,
Că am niște porniri firești,
De genul: chestii bărbătești
Și c-o aștept de vrea.
Mă rog, ne-am dus încetișor
Și am ajuns în dormitor
Și ncet ne-am dezbrăcat.
Mă perpeleam ca-n rotisor,
Când, brusc, o-aud șoptind ușor:
– Tu ai certificat?
Mi s-a părut că delirez,
Fierbeam ca reactoru-n miez,
Nu mă-ntrebați de ce.
I-am spus: – Eu nu mă vaccinez.
Iar ea mi-a spus: – Atunci mă pierzi,
Lucrez la DSP.