Finala campionatului mondial
De dimineață scoți un vin din beci,
Îți pregătești trabuce cubaneze,
Verifici plasma ca să funcționeze
Și-aștepți să vină seara, cală e meci.
Simți un fior plăcut de sărbătoare
Și-o bucurie ca la un cadou,
Te simți de parcă vine anul nou,
Cu tot cu zaiafetul din dotare.
Te simți deodată, evident, mai bun
Și-ai vrea să te apuci s-ajuți orfanii,
Nu mai contează ratele, nici banii
Și nici că nu ești liber de Crăciun.
Îți suni prietenii și faci glumițe,
Că, mamă, ce bătaie vă luați,
Că jucătorii voștri sunt ratați
Și au și obiceiuri de fetițe.
Că au ajuns acolo cu noroc,
Că au avut arbitri ce-au luat șpagă,
Că-ntreaga ap¡rare e oloagă
Și că nici mijloc nu prea au deloc.
Apoi vorbești puțin despre finală,
Că-i mare lucru să fii campion,
Că noi, românii, avem ghinion
Și n-avem nici echipă națională.
Și fară a bănui ce tragedie
Te paște-acuma la sfârșit de an,
Auzi nevasta: „Să nu-ți faci vreun plan,
Diseară avem folk și poezie!”
Atunci, deodată, totul se destramă
Și vezi apocalipsa cum pândește
Și simți hipertensiunea cum îți crește
Și spui, clar, bărbătește: „Sigur, mamă!”
Era un meci, dar meci o să mai fie,
Ne ducem doar la chestii culturale,
Mai dă-le mamii naibii de finale,
Doar știi că-s pasionat de poezie.
Ca și de folk, de jazz, de ce se poate,
Ce, eu-s un disperat cum sunt băieții?
Doar știi că-s fiert să aflu sensul vietii
Și de-aia merg la operele toate.