Despre folk
Folkul e un bolnav ce respiră cu greu,
Peste piept apăsat de artiști tumorali,
Fără cap, fără fund, fără vreun Dumnezeu
Și mâncat pe ascuns de-acești viermi culturali.
Gâfâind fără sens în eternul urcuș,
Cu plămâni zdrențuiți de la fum de tutun,
Cu un picior susținut și crescând din cei duși
Și un altul firav, neștiind ce e bun.
Un bolnav pus la jug cu obscur interes,
Prezentat lumii’ntregi ca pe-un leac fericit,
Prea profund uneori pentru-a fi înțeles,
Cu doi bani cumpărat, când nu e gratuit.
Cu orgolii ce ies ca rugina prin fier,
Împroșcând cu venin în lumina din noi,
Oameni mici ce-și trăiesc un succes efemer,
Ce vorbesc de preaplin și, de fapt, sunt prea goi.
Mici artiști ce-și trăiesc existența sub măști,
Zâmbet larg și priviri lunecoase ce mint,
Împărțiți revanșard în biserici și găști,
Neavând nici curaj să mai spună ce simt.
Poate timpul va fi cuvenitul călău,
Ce să taie pe viu culturalul rebut
Și călcând cu talent peste tot ce e rău,
Va renaște cândva în frumosul știut.