Declarație

Stimate doamne, domni și domnișoare,

Din obligație, v-avertizăm

Că, dacă-i musai, noi vă vaccinăm,

Da’ tre’ să știți ce-nseamnă vaccinare.

 

Că, uneori, motivele-s diverse,

Pot apărea după înțepături,

Dureri de oase, greață, vărsături,

Cum ar veni, reacțiile-adverse.

 

Și punctual, la unii mai zglobii,

Vedete, politicieni, artiste,

Este posibil, foarte, să existe

Alte reacții nașpa, cum ar fi:

 

Pe Sică, vaccinat la început

Printr-o metodă proaspăt brevetată,

L-a apucat demisia deodată,

Da’ el nu s-a-nțepat, ci l-a băut.

 

Dupa o doză, mică și ușoară,

Pe Iliescu l-a luat un dor

De Marx, de Lenin și de toți ai lor,

Încât a luat decizia să moară.

 

La Werner, o reacție dubioasă,

După vaccin vorbește mai rapid

Și nu mai vrea guvern și nici partid

Și nu își mai dorește nicio casă.

 

Pe Barna- al useriștilor balaur,

Ăla cu fața lungă, de cretin,

După un vot și-o doză de vaccin,

L-a apucat o greață pentru AUR.

 

Pe Marceluș, Ciolacu, vai, mi-e milă,

L-a luat o fierbințeală- așa, de jos,

Că bietul se visează Făt Frumos,

Chiar dacă e mai prost decât Dăncilă.

 

La Kelemen, din două-nțepături,

I-a coborât pân’ la pământ moralul,

Nu-l mai interesează nici Ardealul

Și nici să taie lemne și păduri.

 

Până acum, atât am observat

Și vi le-am povestit, frumos, pe toate

Și-acum semnez, pentru conformitate:

Raed, vaccinatorul, Arafat.