De ziua lui Ilie
Hai, bre Ilie, jur că am glumit,
Te-ai bosumflat așa, ca o fetiță,
De nu mai dai și tu câte-o ploiță,
Ce naiba e cu tine, te-ai dilit?
Mai spune omul, vrute și nevrute,
C-așa e când te superi, te mai scapi,
Acu și tu, deodată nu încapi
De niște vorbe oarecum ciufute?
Ne-ai mai udat, ei, na și ce că plouă,
E drept că uneori exagerezi,
Dar, bre Ilie, uită-te și vezi
Că-i rău de tot făr’ o aversă, două.
Mă uit, așa, la răpănoși cum stau
Și put ca niște dihori în tigaie
Și spun că s-ar spăla, dar nu e ploaie,
Dar cred că mint, oricum nu se spălau.
Tu chiar n-ai milă când îi vezi ieșiți
Pe popi cu toate babele deodată,
Purtând câte-o icoană demodată,
Doar, doar, te-apuci să uzi niște răchiți?
E secetă și apa din fântâni
Se-ascunde, precum vezi, după pietroaie
Și dac-ajung să spun că trebe ploaie,
Să știi că treaba-i groasă, la români.
Bine, eu sunt așa precum mă știi,
Urăsc când plouă și iubesc căldura
Și spun cu ciudă, cât mă ține gura,
C-ai cea mai nașpa dintre meserii.
Dar după cum spunea și domnul Daea,
Pe când umbla pe câmpuri, printre snopi,
E musai să azvârli cu niște stropi,
De nu te-nduri s-azvârli cu toată ploaia.
Că nu cei din guvern sunt vinovații,
Nici ăialalți, în parlament, suspuși,
Noi n-avem apă că-i război la ruși
Și dracul s-a gândit la irigații.
Și de-aia, fiindcă nu mai au un leu
Și pentru că e cald și că e vară,
Spuneau la știri c-or să te dea afară
Și-l angajează-n loc pe Dumnezeu.