De uratura
La ora două, primii urători,
În general, copii din alte zone,
Cu mame cântărind câteva tone
Și-având culoarea stolului de ciori.
Vin cu intenții strașnice să ure
Ceva despre bădica lor Traian,
Asigurându-te că-n noul an
Nu mai vin alții ca să te înjure.
Au urături, un fel de rezumat
Din tot ce s-a mai spus pe-această temă
Și au ei, mitititeii, câte-o schemă,
Încât din cinci vin unșpe la urat.
Apoi vin niște unii răsăriți,
Cu niște capre lungi și deșelate,
De zici că sunt modele și-s tunate
Să placă bătrâneilor iubiți.
Vin urși cu mutre late, fioroase
Ce tropăie cu zgomot, mormăind,
Plus doi bețivi pierduți de la colind,
Ce bântuie de-atuncea pe la case.
Între aceste candide făpturi
Apar și niște domni cu mutre acre
Ce par trimiși de propriile soacre
Acu’ o lună, după murături.
Aceștia par tâlhari sau chiar pirați,
După mustățile încovoiate
Și-atunci când ura seamănă a primate
Ce s-au jucat la două mii de wați.
Mai vin și niște bande de haiduci
Ce povestesc isprăvile trecute,
A unora de la o mie opt sute
Care ciordeau când nu dădeau la buci.
Le-am dat cu bucurie adăpost
Și n-au plecat de aici cu mâna goală,
Ei sunt tradiția tradițională
Ca și-n alți ani tot numai ciori au fost.